NATO decide în februarie dacă mai rămâne sau nu în Afganistan

NATO decide în februarie dacă mai rămâne sau nu în Afganistan
NATO decide în februarie dacă mai rămâne sau nu în Afganistan. Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 24/11/2020, 01:11

Alianța Nord-Atlantică (NATO) va decide în cursul lunii februarie dacă își va continua sau nu misiunea de instruire în Afganistan, a anunțat luni secretarul general al organizației, Jens Stoltenberg.

Astfel, decizia va fi luată la viitoarea reuniune a miniștrilor Apărării din statele membre ale alianței, informează site-ul agenției Agerpres, care citează agenția germană DPA.

„Vom avea de luat o decizie dificilă. Fie rămânem şi plătim în continuare preţul unui angajament militar, fie plecăm, riscând să pierdem câştigurile pe care le-am obţinut, în timp ce procesul de pace ar putea eşua”, a declarat Stoltenberg în cadrul unui discurs.

Declarația oficicalului vine la doar o săptămână după ce Oana Lungescu, purtătorul de cuvânt al Alianței, a declarat că angajamentul NATO față de misiunea organizației din Afganistan continuă.

„NATO îşi va continua misiunea de instruire, consiliere şi asistenţă pentru forţele de securitate afgane. Ne menţinem de asemenea angajamentul de finanţare a acestora până în 2024”, a spus Lungescu.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a ţinut legătura cu Statele Unite şi ceilalţi aliaţi, se mai arată în declaraţia lui Lungescu.

Stoltenberg avertizase deja despre retragerea militară prematură, avertizând că Afganistanul ar putea redeveni o platformă pentru teroriştii internaţionali care atacă ţări occidentale.

SUA au anunțat retragerea celor mai mulți soldați americani din Irak și Afganistan

Statele Unite ale Americii își vor reduce semnificativ numărul de militari staționați în Afganistan și Irak, a anunțat marți secretarul interimar al Apărării, Christopher Miller.

Astfel, șeful Pentagonului a explicat că până pe 15 ianuarie 2021, numărul militarilor americani se va reduce la 2.500 în fiecare dintre cele două țări.

Președintele în exercițiu, Donald Trump, care promisese că va pune capăt „războaielor nesfârșite”, a anunțat că dorește reducerea numărului militarilor americani în Afganistan la 2.500. Trump chiar a propus și o retragere totală a militarilor din Afganistan până de Crăciun.

Chiar dacă nu critică public poziţia Casei Albe, unii ofiţeri spun în particular că se opun formal unei cifre mai mici de 4.500 de soldaţi, atât timp cât violenţele nu se reduc în teren.

Aceştia observă că o retragere ordonată, inclusiv transportul a mii de soldaţi cu echipamentul lor, nu va putea fi realizată complet până la învestirea preşedintelui ales Joe Biden pe 20 ianuarie 2021, decât dacă lasă în urmă armamentele, pe care inamicii Statelor Unite le-ar putea captura.

Talibanii din Afganistan au lansat un apel la adresa viitoarei Administrații a președintelui ales al Statelor Unite, Joe Biden, să respecte angajamentul semnat în lunan februarie a acestui an în ceea ce privește retragerea trupelor americane din această țară.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Secretariatul lui Moș Crăciun s-a redeschis în Franța